Băiețelul de 1000 ani – Ross Welford // Editura Vellant

Am primit, de la editura Vellant (mulțumesc foarte, foarte mult!), din colecția Cititrol, cartea „Băiețelul de 1000 de ani” scrisă de Ross Welford. Mi-a plăcut foarte mult și, de aceea, vreau să impărtășesc cu voi această minunată carte.

Coperta este copilăroasă, știu, dar vă promit, cartea nu este așa!


Anul acesta am citit foarte multe cărți „suculente” dar, aceasta chiar m-a marcat (într-un sens foarte pozitiv, desigur).

Descrierea din carte

Sunt povești despre oameni care își doresc să trăiască pentru totdeauna.

Aceasta nu e una dintre ele.

Alfie Monk e un adolescent obișnuit – numai că are 1000 de ani și își aduce aminte perfect ultima invazie a Angliei de către vikingi. Nimeni nu-l crede și, aparent, nimeni nu-l înțelege. Atunci când întreaga lume a lui Alfie se prăbușește în foc, el găsește forța de a se îmbarca într-o misiune uluitoare, care îl va purta într-o aventură incredibilă și îi va îndeplini cele mai mari dorințe: să-și facă prieteni și să se simtă la fel ca un băiat obișnuit. 

„Are toate ingredientele unei cărți grozave: copii curajoși, aventuri incredibile și mult suspans. Plină de umor și de emoție!” Abi Elphinstone

„Fermecătoare și spumoasă! Povestea unică și plină de speranță a unui băiețel cu vârsta de 1000 de ani, dar cu inima tânără.” Peter Bunzl

Destul de promițătoare nu? Ei bine, îți promit că, atât copiii cât și adulții o să se găsească învăluiți în șarmul cărții care îți schimbă viziunea față de lume. Ai zice că oricine vrea să trăiască veșnic, să zicem măcar 1000 de ani. Acesta este Alfie. Știi, când ești un copil orfan și le știi pe toate, începi să trezești suspiciuni. Iar când Sangeeta (de la protecția copilului) îți face un test pe gene și iese că ai avea vreo 4000 de zile, nici că mai poți da înapoi. Ai 11 ani, dar știi mai multe decât orice adult de lângă tine. Viața ta devine plină de suspans. Și totuși, cine vrea să trăiască 1000 de ani? Nici măcar Alfie.

Pentru cine?

Pentru iubitorii de cărți aproape de realitate, de cărți puțin triste, dar în același timp și pline de strălucire și speranță, pentru cei cărora le plac cărțile imprevizibile și de acțiune, cărțile cu umor, pentru cei care savurează cărțile în care personajele gândesc matur și pentru cei care au peste 8 ani. Citiți cartea asta, traducerea este formidabilicioasă! Nu știu eu neapărat ce înseamnă o traducere bună, dar a curs textul și nu am simțit nevoia să citesc cartea în limba originală (cum mi se întâmplă cu alte cărți traduse în limba română).

Despre autor

Ross Welford s-a născut și a crescut în Cullercoats, un mic oraș de pe litoralul nord-est al Angliei, care se întindea între Tynemouth și Whitley Bay. A plecat de acasă la 18 ani pentru a studia limba engleză la Universitatea din Leeds. A absolvit trei ani mai târziu.


A debutat în 2016, cu cartea Time Travelling with a Hamster, care a devenit bestseller imediat după publicare și a fost nominalizată la 21 de premii internaționale. Un an mai târziu, a fost urmată de What Not to Do If You Turn Invisible, iar în 2018 a urmat The 1,000 Year Old Boy (Băiețelul de 1000 de ani), primită călduros de critică și social media. Cea mai recentă carte a sa este The Dog Who Saved the World (2019), o aventură plină de suspans. Înainte să devină scriitor full-time, Ross a fost producător de televiziune și jurnalist. Trăiește la Londra, împreună cu soția, copiii, un border-collie, un hamster și câțiva pești tropicali.

Și știți ce? Autorul Ross Welford vine în București la Bookfest, îl iau la întrebări pe 1 iunie, la standul British Council. Iar apoi dau o raită la standul Vellant, se bagă un nou CITITROL 🙂 Dacă e la fel de bun ca acest roman, cred că devin dependentă.

Sper că părerea mea v-a inspirat și ați luat decizia de a citi, savura și recomanda acest roman.

AICI puteți cumpăra cartea.

Enjoy!

Info

Concept și selecție – Simona Radu-Răuță și Alexandra Rusu

Editor și coordonator – Alexandra Rusu

Redactare – Ioana Văcărescu

Ilustrație & Layout copertă- Vali Petridean

DTP – Ofelia Coșman

Traducere: Aurelia Ulrici

Colecția Cititrol

© 2019 Editura Vellant

Toate drepturile asupra versiunii în limba română aparțin Editurii Vellant.

ISBN 978-606-980-056-0

Povestește-le și prietenilor:
Facebook
RSS
Follow by Email
Twitter

You may also like