Tati mă învață să conduc mașina!

Bună, astăzi am să vă povestesc despre minunata experiență de care foarte puțini copii de vărsta mea au parte și sunt foarte, foarte recunoscătoare pentru că mi-a fost dat acest privilegiu! Este vorba de condus.

Deci să vă spun povestea! Tati are o locuință la Sfântu Gheorghe/Covasna și ne place foarte mult să stăm acolo. Putem merge la echitație, este foarte multă natură, e liniște, dar asta este o altă poveste… Ei bine, noi stăm aici acum și ne-am hotărât să mergem într-un fel de road trip la Miercurea Ciuc pentru că era o zi foarte frumoasă! Am mers ce am mers și am ajuns pe o câmpie. Ne-am tavalit în iarbă (mai mult eu), am făcut poze (aici tati) și am savurat. Ne-am întors la mașină, am mai dat un ocol iar tati brusc a zis: Azi conduci! Știam ce voia să spună deoarece acum 2 veri dorea să mă învețe să conduc, dar nu ajungeam la pedale. M-am super-bucurat și eram foarte nerăbdătoare să schimbăm locurile și să demarez în trombă. Nu a fost posibil, deoarece trebuia să încep ușor, cu basic-urile. Nu era ce mi-am imaginat prin „a conduce”, dar după ce m-am luptat cu ambreajul, am început să conduc. Șontâc-șontâc cu 20 la oră am condus vreo 20 min pe același traseu și a fost MI-NU-NAT! Am să-mi amintesc mereu ziua de 13 Mai 2019 ca fiind ziua specială în care am avut parte de prima mea lecție de condus!

Apropo, a fost o zi superbă, iar locul minunat plin de flori, gândacei, soare și energie naturală!

Acum poate că unii dintre voi credeți că ceea ce am făcut este ilegal. Doar că eu nu am condus pe un drum public ci pe o câmpie. Vă rog ca, dacă sunteți copii, să nu vă bateți la cap părinții să vă lase să conduceți deoarece eu am făcut-o doar pentru că nu am parte de o educație clasică (fac homeschooling) și părinții mei sunt foarte open-minded.


Vă invit să priviți acest video cu prima mea lecție de condus, veți avea cu certitudine de învățat câte ceva.

Enjoy!

Tati este fotograf, organizează cursuri și tabere de fotografie pentru copii și adulți. Îl găsiți aici: www.academiadefotografie.ro

Paa!

Povestește-le și prietenilor:
Facebook
RSS
Follow by Email
Google+
http://www.marthabuia.ro/2019/05/14/tati-ma-invata-sa-conduc-masina/
Twitter

You may also like